De cate ori privesc spre viitor sunt gata sa declar cu indrazneala ca eu singura decid conturul drumului meu prin viata. De cate ori intorc privirea catre trecut..inteleg o data si inca o data ca Dumnezeu a hotarat pentru mine, in ciuda oricaror indarjiri, asteptari sau ambitii.
Mi-am intalnit dragostea cand m-am asteptat mai putin..nu cand am bantuit, ca in transa, pe strazi, printre oameni, ci atunci cand mi-am ridicat privirea si umerii catre cer.Cand nu am mai cerut nimic celor din jur mi s-a daruit cu mult mai mult decat atunci cand am emis pretentii...
Am devenit mama nu cand iubirea mea a dat in clocot, nu cand eram indeajuns pregatita ci atunci cand caldura unei nopti de mai s-a instapanit peste inima, peste zambetul, peste pantecul meu..
Viata mea de pana acum a adunat atatea intamplari care m-au luat pe nepregatite..sunt, de o vreme, intr-o continua cautare a unui liman ..mi se pare ca il intrezaresc si constat ca e doar o iluzie, ca sunt prada unui val si mai mare..merg, de ceva timp, la limita hazardului..uneori mi se pare ca furtuna asta nu se va opri niciodata..alteori ma uit in spate ..am invatat ca pot continua mult timp dupa ce am spus.."e prea mult, nu mai pot"..
Am avut nenumarate reactii grabite, ciudate, infrigurate, in afara a ceea ce sunt. Mi-e rusine acum de panica al carei gust l-am invatat pe de rost.
Am inteles insa dupa atatea caderi ca a-ti tine soarta in propriile maini inseamna sa fii foarte bun la cursele cu obstacole asezate unde te astepti mai putin, acolo unde te doare cel mai mult..
Merg inainte spre viata asa cum e, fara sa stiu exact ce-mi aduce ziua de maine.
Dar, cu fiecare zi de caldura si implinire pe care o strabat, cred tot mai mult in mine si-n dragostea mea care va sti sa zvacneasca la timp.
De cate ori ma uit in ochii lui Andrei stiu ca Dumnezeu mi-a facut un dar divin, mi-a dat, prin el, o sursa inepuizabila de iubire, de putere si de speranta .
Imi lustruiesc reflexele de om bun si onest si imi promit ca, oricat de greu va fi la ceas de furtuna, n-am sa uit ca soarta imi va aduce din nou lumina, liniste, iubire.
Chiar daca pana atunci mai am timp sa ma impiedic, sa cad, sa fiu rea, sa-mi para rau, sa ma ridic..ma antrenez temeinic pentru viata asa cum e.
duminică, 21 august 2011
joi, 26 mai 2011
Viata ca un fluture albastru
Undeva, intr-un oras din India traia o familie trista si induderata. Mama murise de curand,iar tatal era functionar la o banca si lucra pana seara tarziu . Cele doua fetite se duceau la scoala, dar in rest stateau foarte mult timp singure…Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca vacanta de vara , la unchiului sau, undeva la tara
.Fetela erau din fire foarte curioase ,dar acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a-l insela pe batranul lor unchi.
-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa-l intreb pe unchiul, daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!
Cele doua fete au mers intr-o clipa la e,l cu fluturasul si l-au gasit meditand.
-Am aici un fluture albastru, spuse una dintre ele. Spune-mi, unchiule, e viu sau mort?
Foarte calm, batranul intelept, surase si ii zise:
-Depinde de tine…copila mea, fiindca raspunsul e in palma ta!
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.
Cand visul tau moare...
Uneori poate că ai toate ingredientele necesare pentru succes – pasiune, model, capitalul şi toate celelalte lucruri despre care ai citit – şi cu toate acestea nu reuşeşti. Aceste eşecuri pot fi cele mai întunecate momente din viaţă – mai ales atunci când ţi-ai investit toată viaţa în acest proiect.
Aproape toţi cei care au încercat un proiect mare pot spune că a existat o perioadă când au fost învăluiţi de întuneric. Unii se află chiar în mijlocul acestui întuneric. Visul le moare chiar în faţa lor, iar ei nu au puterea să oprească asta. Visul altora este mort. De fapt fiecare persoană de succes cu care am vorbit vreodată a avut o perioadă în care visul îi murise.
S-ar putea să te afli şi tu în această perioadă. Dacă nu este aşa şi dacă nu ai experimentat niciodată o asemenea perioadă, atunci o vei experimenta. Este un element comun prin care trecem cu toţi într-un anumit moment al vieţii. Vei fi experimentat descurajare, frustrare, mânie, tristeţe şi multe alte sentimente. Dar unul pe care s-ar putea să nu-l experimentezi dacă nu priveşti dintr-o perspectivă corectă este speranţa.
Ceea ce majoritatea oamenilor nu îşi dau seama, este că există trei feluri diferite de speranţă: (1) niciun fel de speranţă; (2) speranţă pentru uşurare şi (3) speranţă pentru lucruri mai bune în toate.
Prima este evidentă. Este cea mai tristă din cele trei – şi nu are niciodată ca rezultat succesul. Prea mulţi oameni se consideră într-o situaţie fără speranţă. Ei nu cred că vor ieşi vreodată din asta. Deci se descurajează şi şi-ar dori o viaţă mai bună. Unii merg aşa de departe încât îşi doresc moartea.
Al doilea tip de speranţă este atunci când spunem: „Întotdeauna întunericul cel mai mare este înainte de ivirea zorilor.“ Este o atitudine de evadare. Tot ce trebuie să facem este să ieşim din situaţia actuală şi totul va fi bine. De obicei situaţiile dificile se sfârşesc, deşi nu aşa de repede cum ne-ar plăcea nouă. Când vine lumina, vine şi uşurarea.
Totuşi, oamenii cu adevărat de succes nu caută doar o scăpare. Ei caută o modalitate de a fructifica întunericul. Ei consideră aceste perioade o oportunitate. La urma urmelor este o ocazie să înveţi ceva. Dar poate fi o ocazie şi mai bună decât asta. Poate fi un pas important în realizarea unui lucru mult mai important.
Fiecare persoană de succes cu care am vorbit a experimentat un fel de eşec în această viaţă. Unele din aceste eşecuri au fost mai mari decât majoritatea credem că am putea îndura. Dar, aproape fără nicio excepţie, ei spun că eşecul i-a împins către o aventură şi mai mare, care le-a adus mult mai mult succes.
Deci, de ce să mai sperăm când lumea pare întunecată? La urma urmelor, toate sunt triste. Visul tău moare. Toate lucrurile în care ţi-ai investit viaţa se duc pe apa sâmbetei. Trebuie să ai speranţă pentru că este mai mult decât probabil că vremurile grele vor aduce succes.
Nu te scufunda în disperare – nu îţi va fi de niciun folos (şi îţi va face mult rău). Nu căuta doar o scăpare – s-ar putea să pierzi o oportunitate nemaipomenită. Evaluează-ţi pierderile, sperând să le transformi cândva în succes. Învaţă din propriile greşeli. Şi nu uita că cele mai mari oportunităţi vin în momentul celei mai mari nevoi. Nu le pierde!
Steve Kroening – Wisdom Edge
Un singur prieten adevarat...
Prietenia este atat de greu de descris in cuvinte, incat te simti dezarmat in fata miilor de ganduri pe care le nutresti fata de acest concept. Cu toate acestea, atunci cand te gandesti la un prieten este imposibil sa nu constientizezi trainicia acestei notiuni.
Prietenia adevarata este ca o floare rara, asa cum prietenul adevarat ... este cel care te accepta asa cum esti si te ajuta sa fii mai bun. Nu-mi trebuie multi prieteni, imi este de ajuns chiar si un singur prieten adevarat pentru ca el ...
... este persoana care te sprijina in incercarea de a-ti depasi limitele.
... este persoana care iti ridica moralul atunci cand ai nevoie si te sprijina ca sa nu cazi.
... este langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie si stie sa-ti insufle curaj precum si puterea de a pasi mai departe pe cararile vietii.
... este persoana care isi aminteste de tine atunci cand se roaga si iti doreste tot binele din lume.
Prietenul adevarat se roaga sa iti mearga bine si sufera cu tine atunci cand esti nefericit.
... este persoana care te apreciaza pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce ai, ceea ce stii sau pentru felul cum arati.
... este persoana care nu sta cu bratele incrucisate atunci cand treci prin momente dificile, ci iti acorda sprijin neconditionat, fara sa astepte nimic in schimb.
... este persoana care te intelege atat de bine si care iti da impresia ca aveti aceleasi orizonturi, ca priviti in aceeasi directie.
... este persoana cu care poti sa-ti impartasesti gandurile si care se bucura pentru tine chiar si pentru lucrurile marunte.
... este persoana care se gandeste la tine chiar si in momentele in care nu-i esti aproape si care nu te va lasa niciodata sa clachezi.
Prietenul adevarat este persoana care imparte cu tine singuratatea, tristetea, dar si bucuria si fericirea.
» Sper ca voi, cei care cititi aceste randuri, sa aveti intotdeanuna cel putin un prieten adevarat ... sau sa gasiti unul.
Marturia unui taximetrist
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda,pe la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .Deci am mers si-am batut la usa .
" Doar un minut"raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
.Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie micade statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon.
Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelou ri sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata".
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Nu " Oh, nu conteza" spuse ea. ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau tristi si umezi...
"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Din cand in cand ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau la colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cand prima raza de soare sa aratat timida la orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
"Dar trebuie sa va intretineti si dumneavoastra, nu se poate… !"
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc, m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere…
"Nici nu poti sa-ti dai seama ce bucurie mi-ai facut in noaptea asta " spuse ea. "Multumesc."
Am imbratisat-o, i-am sarurat respectos mana si apoi am plecat in lumina diminetii.In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zilei de-abia puteam vorbi, intalnirea mea cu acea doamna distinsa m-a urmarit ore intregi...
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. .
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem invatati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- impachetate in ceea ce altii ar considera o hartie de proasta calitate.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA
CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici, sta in puterea noastra s-o facem frumoasa, pe a noastra dar si pe a altora...."
Muntele cu narcise galbene
Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:
-Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor sa treaca!Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit dintr-odata si a plouat.Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:
-Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil,sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!
Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:
-Noi conducem pe vremea asta, mama.
-Ei bine, nu merg nicaieri pina nu se face timp frumos.Am crezut ca am fost destul de convingatoare.
-Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina, a spus fiica mea.
-Cat de departe trebuie sa mergem?
-Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.Dupa cateva minute, am intrebat-o:
-Unde mergem ? Asta nu e drumul spre service.
-Mergem spre narcisele galbene. Carolin a zambit
-Carolyn, am spus eu cu asprime in glas, te rog sa intorci.
-Linisteste-te, mama. Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.
Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: “Gradina narciselor galbene”. Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.
Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul. Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.
-Dar cine a facut asta?, am intrebat-o pe Carolyn.
-O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.
Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un afis. “Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui” era titlul.
Primul raspuns a fost un simplu: “50.000 bulbi.”
Al doilea raspuns a fost: “Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua miini, doua picioare si putin creier.”
Al treilea raspuns a fost: “Am inceput in 1958″.
M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.pentru ea dar mai ales pentru ceilalti…
Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas - adesea facand doar un pas mic, de copil - si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa ne gandim cu grag la ceilalti, t sa invatam sa folosim acumularea in timp.
Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, , prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice.
Putem schimba lumea .Putem s-o facem mult mai buna .
-Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel, am recunoscut eu. Cate as fi putut realiza pentru oameni, daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un singur bulb o data… Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!
Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:
-Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.
Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a realiza ceva minunat si durabil pentru noi si pentru cei din jurul nostru, decat cel prezent. Daca nu acum, atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa aceepti asta in sinea ta si sa decizi sa te risipesti oricum.
Nu exista fericire mai mare si un moment mai bun ca cel de acum, pentru ca sa-i faci fericiti pe ceilalti. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de narcise… tu stii cel mai bine! Cu un zambet , un dar , o mangaiere, asa incepe gradina ta cu narcise !
Ion Minulescu A XI-a porunca
Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!…
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…
Nichita Stanescu ...Starea de a fi
Ah, n-o sa stie nimeni
gingasa pricina a leandrului,
profunda pricina a stejarului,
cauza ochilor mei.
Ah, n-o sa stie nimeni
zburata pricina a pasarilor,
impietrita pricina a pietrelor,
cauza inimii mele.
Ah, n-o sa stie nimeni
neagra pricina a pamantului,
curgatoarea pricina a raurilor,
cauza sufletului meu.
de Nichita Stanescu
Sa iubesti total si adevarat...
Toata lumea din blocul meu stia cine este Ugly (Uratul). Ugly era motanul rezident. Ii placeau trei lucruri pe lume: sa se bata, sa manance din gunoi si, sa spunem asa, sa iubeasca.
Toate acestea la un loc, combinate cu o viata petrecuta afara, si-au spus cuvantul asupra lui Ugly. In primul rand, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit sa fie celalalt, avea o gaura larg deschisa. Pe aceeasi parte a capului ii lipsea si urechea, piciorul stang din spate arata ca fusese rupt la un moment dat si se vindecase capatand o forma nenaturala, facandu-l sa para de parca ar fi vrut intotdeauna sa faca un ocol.
Coada si-o pierduse demult, ramanand in locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trageam mereu. Ugly ar fi fost un motan tarcat de culoare gri inchis, daca n-ar fi avut acele rani de pe cap, gat, chiar si umeri, care aveau coji groase si galbene.De fiecare data cand oamenii il vedeau pe Ugly, aveau o singura reactie: „Ce motan urat!
Toti copiii erau avertizati sa nu-l atinga, adultii aruncau cu pietre in el, il udau cu furtunul si-l fugareau atunci cand incerca sa le intre in case, sau ii strangeau labutele in usa, daca nu voia sa plece.
Ugly reactiona intotdeauna la fel. Daca puneai furtunul pe el, ramanea pur si simplu pe loc, udandu-se leoarca, pana cand te dadeai batut si renuntai. Daca aruncai cu obiecte dupa el, isi incolacea corpul lung si subtire in jurul picioarelor tale, in semn de iertare. Ori de cate ori vedea copii, alerga spre ei, mieunand frenetic si lovindu-se cu capul de mainile lor, implorand sa i se dea iubire. Daca il luai in brate, incepea sa te suga de camasa, de urechi – de orice gasea.
Intr-o zi, Ugly si-a impartit iubirea cu cainii vecinilor mei. Acestia nu au raspuns frumos, iar Ugly a fost grav ranit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi tipetele si am incercat sa-i sar in ajutor. Pana am ajuns in locul in care statea intins, mi-am dat seama ca viata trista a lui Ugly se apropia de sfarsit. Ugly statea intins intr-un cerc ud, cu picioarele si partea din spate contorsionate intr-o forma atipica si avand o muscatura pe partea de blanita alba de pe burta.Luandu-l in brate si incercand sa-l duc acasa, am putut auzi ca respira greu si-l simteam cum se zbate. Cred ca-i provoc mare durere, m-am gandit eu. Apoi am simtit o senzatie cunoscuta de tras si supt de urechea mea – Ugly, in dureri atat de mari, suferind si aflandu-se in mod cert pe moarte, incerca sa ma suga de ureche. L-am tras mai aproape de mine si si-a impins capul in palma mea, apoi si-a intors singurul lui ochi galben spre mine si am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar si in cea mai mare suferinta, acea pisica urata si cu cicatrice nu cerea decat putina afectiune – poate putina compasiune.In acea clipa am crezut ca Ugly era cea mai frumoasa si mai iubitoare creatura pe care am vazut-o vreodata. N-a incercat niciodata sa ma muste ori sa ma zgarie, sau sa atace in vreun fel. Pur si simplu, s-a uitat la mine, avand incredere ca ii voi alina durerea.
Ugly a murit in bratele mele inainte sa pot intra in casa, dar dupa am stat si l-am tinut mult timp in brate, gandindu-ma cum un motan speriat, deformat si fara casa mi-a putut schimba parerea despre ce inseamna sa ai o adevarata puritate de spirit, sa iubesti total si cu adevarat.
Ugly m-a invatat mai multe despre actul de a da si despre compasiune decat ar fi putut sa ma invete mii de carti, seminarii sau emisiuni speciale de televiziune – si ii voi fi mereu recunoscator pentru asta. El fusese speriat la exterior, insa eu am fost speriat in interior si venise vremea sa merg mai departe si sa invat sa iubesc cu sinceritate si in profunzime – sa le ofer afectiunea mea deplina celor la care tineam.
Multi oameni vor sa fie mai bogati, sa aiba mai mult succes, sa fie placuti, frumosi, dar eu – eu voi incerca mereu sa fiu ca Uratul.
__________________________
Valoarea timpului....
intreaba un student care a picat examenul.
Ca sa iti dai seama cat valoreaza o luna,
intreaba o mama care a nascut prematur un copil.
Ca sa iti dai seama cat valoreaza o zi,
intreaba pe cineva nascut in 29 februarie.
Ca sa iti dai seama cat valoreaza o ora,
intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se intalneasca.
Ca sa iti dai seama cat valoreaza un minut,
intreaba un om care a pierdut trenul.
Ca sa iti dai seama cat valoreaza o secunda,
intreaba un sofer care tocmai a evitat un accident.
Ca sa iti dai seama cat valoreaza o viata,
intreaba-te ce simti cand pierzi pe cineva drag.
Pretuieste fiecare moment pe care il ai...
Nu accepta sa fii ostaticul nimanui !
Sa o luam de la capat cu nevoile omului. Cum spuneam, Maslow a întocmit pentru prima data piramida nevoilor umane în 1954. El sustine ca fiintele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfacute si ca nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfacute inainte de a se putea ajunge la cele superioare.
Desi toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice au fost asezate la baza piramidei trebuintelor. Cu cat o nevoie urca spre varful piramidei, cu atat este mai slaba si specifica individului respectiv. Se observa astfel ca nevoile primare sunt comune atat tuturor oamenilor cat si animalelor. Ele includ necesitatile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul si o temperatura relativ constanta a corpului.
Odata ce individul isi satisface acest nivel de necesitati, se poate concentra pe nevoile de siguranta. Acestea au de a face cu stabilitatea si consistenta intr-o lume relativ haotica. Ele tin mai mult de integritatea fizica, cum ar fi securitatea casei si a familiei. In unele cazuri, nevoia de siguranta motiveaza unii indivizi sa devina religiosi, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranta printr-un loc paradiziac. Nevoile de siguranta sunt cruciale pentru copii.
Urmeaza apoi nevoia de iubire si apartenenta. In acest nivel se includ nevoia de prietenie, familie, apartenenta la un grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala.
La nivelul patru sunt nevoile de stima. Acestea cuprind atat recunoasterea venita din partea altor indivizi (care rezulta in sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cat si din respectul de sine, ce creeaza sentimentul de incredere, adecvare, competenta. Nesatisfacerea nevoilor de stima rezulta in descurajare, si pe termen lung in complexe de inferioritate. O nevoie pronuntata de acest fel (de exemplu nevoia pentru admiratie) are la baza nesatisfacerea unor nevoi care stau in varful piramidei, cele de auto-actualizare estetica.
Nevoile de auto-actualizare vin din placerea instinctiva a omului de a fructifica la maximum capacitatile proprii, pentru a deveni din ce in ce mai bun.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise “deficiente” (primare): o persoana nu simte nimic special daca acestea sunt satisfacute, dar simte un disconfort cand nu sunt satisfacute. Dincolo de aceste nevoi, urmatoarele mai sunt numite de “crestere”. Acestea nu dispar cand sunt satisfacute, in schimb, motiveaza individul in continuare.
In 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situand in varful acesteia nevoile cognitive (de a cunoaste, de a intelege si de a explora) si pe cele estetice (pentru frumusete, ordine, simetrie). Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele.
Maslow a teoretizat ca nevoile cognitive (care tin de cunoastere) nesatisfacute se transforma in nevoi neurotice (non-productive, care perpetueaza un stil de viata nesanatos). Maslow crede ca singurul motiv pentru care oamenii nu se misca in directia auto-realizarii este din cauza obstacolelor puse in calea lor de societate, mai ales printr-o educatie deficitara ce nu poate schimba o persoana cu o slaba pregatire pentru viata intr-o persoana cu o abordare pozitiva.
Maslow e de parere ca educatorii ar trebui sa fie raspunzatori de potentialul pe care il are un individ pentru a ajunge la auto-realizare in felul sau. Asta este parerea lui. V-o aduc la cunostinta pentru ca este important sa cercetam toate lucrurile si sa luam ce este bun. Asadar, omul are cateva nevoi fundamentale pe care le-a desris deja Maslow. Aceste nevoi sunt motorul a ceea ce noi ne vom dori de la viata - sau nu!
Cum spuneam in primul articol, creierul uman poate fi impartit in trei componente: creierul reptilian (care se concentreaza asupra unui singur lucru: supravietuirea, este nonverbal, operand la nivelul stimulilor, este responsabil de nevoi elementare precum fuga, foamea, frica), sistemul limbic (dedicata emotiilor si sentimentelor, principalul loc in care se regasesc emotiile, atentia, amintirile cu incarcatura emotionala, se exprima in mod exclusiv sub forma emotiilor), care joaca rol de judecator intre creierul reptilian si neocortex (cu care procesam gandirea abstracta, cuvintele, simbolurile, logica si timpul). Neocortexul este divizat in emisfera stanga (rationala, verbala) si emisfera dreapta (spatiala, artistica).
Ce parte este preponderenta la noi? Suntem preocupati numai sa ne fie satisfacute nevoile primare: foamea, setea, siguranta… sau ne dorim mai mult? Ne conduce sistemul limbic, este el locomotiva vietii nostre asa incat satisfacerea nevoilor sentimentale trece pe primul loc? Sau avem aspiratii mai inalte, ori mai echilibrate?
Cum gasim drumul inapoi spre frumusetea vietii? Creierul omului a fost deseori asemanat de catre cercetatori cu un aisberg: abia varful se vede putin, dar peste 70% este sub apa. Cat din subconstient cunoastem? Oare putem avea acces la informatiile de acolo? Ce anume ne motiveaza sa mergem inainte? Ce anume ne motiveaza sa mergem inapoi?
Psihologii pun adesea esecurile din viata pe seama suferintelor din copilarie. Preotii le pun pe seama blestemelor generationale. Si unii si altii au dreptate, daca mentin echilibrul in expunerile lor si nu fac litera de lege din asta. Educatia conteaza. Mostenirea genetica conteaza. Mostenirea spirituala conteaza.
Altfel, cum se explica fenomenul larg raspandit cand cineva devine alcoolic daca si tatal sau a fost asa?! Este clar ca daca mama a avut cancer sau diabet, este mai mare riscul sa-l fac si eu, dar ce legatura are alcoolismul? Are si asta vreo gena?
De curand am aflat un lucru cel putin interesant. Inainte sa ma acuzati de fanatism religios, ganditi-va putin la cele pe care le voi spune. Stim ca omul are trup, suflet si duh. Daca mostenirea genetica este valabila si dovedita, de ce nu ar fi si cea spirituala?
Pentru ca nu toti oamenii cred in Dumnezeu si pentru ca este corect ca omul sa aiba dreptul de a alege in ce sa creada. Insusi Dumnezeu i-a dat omului dreptul sa aleaga atunci cand i-a spus: „Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.”
Dar omul a luat si a mancat. A murit? Nu, cel putin nu imediat! Dar moartea este de mai multe feluri. Pe langa moartea fizica exista si cea spirituala. Asta este despartirea de Creatorul nostru. Prin neascultare. Sau, cum spun teologii, pacat. Ce inseamna pacat? Pe langa neascultare inseamna si ratarea scopului pentru care am fost creati.
Oare Dumnezeu a vrut ca noi sa fim limitati cand ne-a cerut sa nu atingem acel pom? Nu cred! Stia ca nu avem protectie pentru ce va urma sa intelegem odata cu luarea din acel pom. Erau informatii pentru care nu eram pregatiti. Tot in acea gradina mai era un pom: pomul vietii. Din acela nu ne-a interzis sa luam, dar n-am fost curiosi!
Am ales „frucul oprit”. Neascultarea a dus la ruperea legaturii cu Cel ce este sfant, Cel ce este Adevarul. De atunci incoace toti ne alimentam din pomul cunoasterii, mai mult sau mai putin, dar cati din noi dorim pomul vietii? Cei care fac asta sunt marginalizati de societate, primesc etichete, sunt declarati fanatici, oare de ce? Pentru ca vor sa inteleaga ce este „dincolo de deal”!
Nu trebuie sa luati de bun ce zic eu, verificati! Dumnezeu ne-a lasat asa cum suntem pentru ca are un scop cu noi. Cum am mai spus, nu ne considera niste marionete pe care le trage de sfori, ci niste fiinte scumpe Lui, a caror viata vrea sa fie cat mai implinita.
Pentru ca sa putem gasi fericirea, implinirea, care - contrar multor filozofii - nu sunt iluzii, trebuie sa folosim ceea ce El ne-a dat. Fiecare din noi avem calitati, lucruri bune, pe care ajunge sa le valorificam.
Dar oare cati dintre noi ne punem intrebari legate de scopul vietii noastre? Cati ne intrebam cu adevarat ce e viata si de ce suntem aici? Adevarul este ca ne temem. De ceea ce putem gasi in noi. Dar oare de ce sa ne temem? E drept ca putem gasi acolo si lucruri care nu ne vor placea, dar ce ne impiedica sa le schimbam?
Stim cum vrem sa fim, stim cum am vrea sa devenim, ce ne opreste? Potentialul schimbarii este in noi. Si in relatia cu Creatorul nostru. Nu se poate sa nu gasim in jurul nostru oameni pregatiti si oameni intelepti care sa ne indrume in demersul nostru! Trebuie doar sa deschidem ochii!
Pornisem de la ideea de a va spune ce am aflat de curand. Parintele actioneaza in viata copilului sau asemeni unei umbrele care-l protejeaza de intemperii. Daca viata parintelui nu este tocmai curata, tocmai in regula, aceasta umbrela are gauri. Prin care „ploile” ajung la copil. Asa ca, in pragul tineretii ne trezim incepandu-ne viata cu poveri, cu handicapuri, cu incapacitati, cu lipsuri materiale, emotionale, spirituale.
Nu e vina parintilor, ei au dat ce au putut, dar au putut doar atat! Acum ramane la latitudinea noastra ce facem cu viata noastra. Daca parintii nu si-au facut treaba bine, hai sa ne schimbam noi viata in ceea ce ne dorim! Hai sa cautam adanc in noi, sa vedem ce ne lipseste, sa vedem ce putem schimba si sa nu mai dam mereu vina pe altii, pe parinti, pe viata, pe soarta, pe societate!
Este timpul bilantului: asta am facut, asta nu! Asta vreau, acesta este scopul meu, hai sa gasesc si mijloacele de a-l atinge. Oare care sunt caile prin care imi pot atinge scopul? Scopul meu este unul bun, viabil, imi va aduce bine si nu va deranja pe nimeni? Multi sunt superstitiosi spunand: nu pot sa-mi propun nimic pentru ca voi fi dezamagit daca voi esua. Dar nu este o atitudine buna. Daca ne propunem lucruri si atingem din ele jumatate tot este mai bine decat sa nu facem nimic. Altfel nu vom inainta.
Oamenii pot pierde controlul asupra vietilor lor si pot experimenta un sentiment de frustrare din cauza faptului ca se concentreaza pe lucrurile neesentiale - a lucrurilor pe care doresc sa le evite sau a acelor pe care le-au pierdut. Cel putin acestea ofera o relativa (desi falsa) siguranta a „potecii batatorite”, a imaginii cunoscute! Devenim propriii nostri ostatici cand facem acest lucru, iar din aceasta cauza se produc exact lucrurile pe care dorim sa le evitam.
Putem sa ne convingem sa intram intr-o stare de spirit negativa sau pozitiva cu ajutorul autocunoasterii. Faptul ca stim cum functionam, stim cine suntem si ce putem si ne acceptam dorind sa imbunatatim punctele tari si sa estompam punctele slabe, ne poate ajuta in demersul cautarii scopului personal.
Lumea noastra interioara poate fie sa ne incurce, fie sa ne ofere un avantaj. Datorita alegerilor pe care le facem cu totii avem puterea de a creea un succes sau un esec. Totusi, exista foarte multi oameni care nu stiu ca au de ales si care, in consecinta, devin ostatici ai propriilor emotii, nevoi, dorinte neimplinite care se pot dezvolta pana la frica si atitudine negativa fata de viitor.
Pana la urmatorul articol, toate urarile de bine, gasiti directia buna si urmati-o!
Elena Reinerth
Povestea catelusului schiop
În vitrina unui magazin de animale era un afiş cu “Căţeluşi de vânzare”
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunse că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoase câteva monede…. numără 2.70 $ … şi apoi întreabă:
-Aş putea sa vad sie u căţeluşii?”
Vânzătorul ii zâmbi si fluieră …Din magazin iesi afară o catelusa frumoasa şi dupa ea cinci căţeluşi frumoşi. Al şaselea … rămas în urmă , incerca sa-i ajunga din urma pe fratii lui, dar nu putea pentru ca avea un picior beteag.
- Ce are bietul catelus la picior, de ce nu poate sa mearga? Intreba copilul .
- S-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, nu am toti banii dar am sa-i aduc pe toti cat de repede pot, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
-Dacă esti hotarat totusi sa-l iei pe asta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a intristat.si cu lacrimi in ochi i-a raspuns vanzatorului;
-Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi al celorlalţi căţelusi, va voi da toti banii pe care ii am la mine acum , şi în fiecare lună voi plăti 5 dolari pe care-i primesc de la bunicul, până voi achita preţul lui intreg !”
-Eşti sigur că vrei acest căţeluş?Sa stii ca nu va putea sa alerge si nici nu se va putea juca cu tine .niciodata...
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
-Nici eu nu pot sa alerg , nici sa ma joc, catelusu ‘ asta are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Vazand piciorul copilului, vanzatorului i se umezira ochii:
-Acum inteleg de ce-l vrei pe el ... sunt sigur ca-l vei ingriji si-l vei iubi cu tot sufletul tau, ia-l!.
Morala:
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat!
”Nicidecum n-am sa te las cu niciun chip n-am sa te parasesc”.Evrei 13.5
miercuri, 25 mai 2011
Nichita Stanescu : Ingerul cu o carte in mana
Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.
Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.
Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.
Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, şi grea.
Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.
Primeşte-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea...
Mi-apasă-n coastă înserarea.
Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.
Când fu în dreptul meu, strigai -
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.
Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăţ din zbor.
Astfel prin aer şi prin ziduri
cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrint!
Şi mă răneam de-acoperişe
de ramurile verzi, piezişe
şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi...
Mă desprinsei de sus căzând
în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer şi prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.
O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
...Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.
Nichita Stanescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)