spre viata asa cum e

De cate ori privesc spre viitor sunt gata sa declar cu indrazneala ca eu singura decid conturul drumului meu prin viata. De cate ori intorc privirea catre trecut..inteleg o data si inca o data ca Dumnezeu a hotarat pentru mine, in ciuda oricaror indarjiri, asteptari sau ambitii.
Mi-am intalnit dragostea cand m-am asteptat mai putin..nu cand am bantuit, ca in transa, pe strazi, printre oameni, ci atunci cand mi-am ridicat privirea si umerii catre cer.Cand nu am mai cerut nimic celor din jur mi s-a daruit cu mult  mai mult decat atunci cand am emis pretentii...
Am devenit mama nu cand iubirea mea a dat in clocot, nu cand eram indeajuns pregatita ci atunci cand caldura unei nopti de mai s-a instapanit peste inima, peste zambetul, peste pantecul meu..
Viata mea de pana acum a adunat atatea intamplari care m-au luat pe nepregatite..sunt, de o vreme, intr-o continua cautare a unui liman ..mi se pare ca il intrezaresc si constat ca e doar o iluzie, ca sunt prada unui val si mai mare..merg, de ceva timp, la limita hazardului..uneori mi se pare ca furtuna asta nu se va opri niciodata..alteori ma uit in spate ..am invatat ca pot continua mult timp dupa ce am spus.."e prea mult, nu mai pot"..
Am avut nenumarate reactii grabite, ciudate, infrigurate, in afara a ceea ce sunt. Mi-e rusine acum de panica al carei gust l-am invatat pe de rost.
Am inteles insa dupa atatea caderi ca a-ti tine soarta in propriile maini inseamna sa fii foarte bun la cursele cu obstacole asezate unde te astepti mai putin, acolo unde te doare cel mai mult..
Merg inainte spre viata asa cum e, fara sa stiu exact ce-mi aduce ziua de maine.
Dar, cu fiecare zi de caldura si implinire pe care o strabat, cred tot mai mult in mine si-n dragostea mea care va sti sa zvacneasca la timp.
De cate ori ma uit in ochii lui Andrei stiu ca Dumnezeu mi-a facut un dar divin, mi-a dat, prin el, o sursa inepuizabila de iubire, de putere si de speranta .
Imi lustruiesc reflexele de om bun si onest si imi promit ca, oricat de greu va fi la ceas de furtuna, n-am sa uit ca soarta imi va aduce din nou lumina, liniste, iubire.
Chiar daca pana atunci mai am timp sa ma impiedic, sa cad, sa fiu rea, sa-mi para rau, sa ma ridic..ma antrenez temeinic pentru viata asa cum e.

Viata ca un fluture albastru

 

Undeva, intr-un oras din India traia o familie trista si induderata. Mama murise de curand,iar tatal era functionar la o banca si lucra pana seara tarziu . Cele doua fetite se duceau la scoala, dar in rest stateau foarte mult timp singure…Tatal lor isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, de aceea intr-o zi si-a trimis fetele sa petreaca vacanta de vara , la unchiului sau, undeva la tara

.Fetela erau din fire foarte curioase ,dar acesta stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau.

La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a-l insela pe batranul lor unchi.

-Ce vei face? o intreba sora ei.

-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa-l intreb pe unchiul, daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu, il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela!

Cele doua fete au mers intr-o clipa la e,l cu fluturasul si l-au gasit meditand.

-Am aici un fluture albastru, spuse una dintre ele. Spune-mi, unchiule, e viu sau mort?

Foarte calm, batranul intelept, surase si ii zise:

-Depinde de tine…copila mea, fiindca raspunsul e in palma ta!

Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

Cand visul tau moare...

Uneori poate că ai toate ingredientele necesare pentru succes – pasiune, model, capitalul şi toate celelalte lucruri despre care ai citit – şi cu toate acestea nu reuşeşti. Aceste eşecuri pot fi cele mai întunecate momente din viaţă – mai ales atunci când ţi-ai investit toată viaţa în acest proiect.

Aproape toţi cei care au încercat un proiect mare pot spune că a existat o perioadă când au fost învăluiţi de întuneric. Unii se află chiar în mijlocul acestui întuneric. Visul le moare chiar în faţa lor, iar ei nu au puterea să oprească asta. Visul altora este mort. De fapt fiecare persoană de succes cu care am vorbit vreodată a avut o perioadă în care visul îi murise.

S-ar putea să te afli şi tu în această perioadă. Dacă nu este aşa şi dacă nu ai experimentat niciodată o asemenea perioadă, atunci o vei experimenta. Este un element comun prin care trecem cu toţi într-un anumit moment al vieţii. Vei fi experimentat descurajare, frustrare, mânie, tristeţe şi multe alte sentimente. Dar unul pe care s-ar putea să nu-l experimentezi dacă nu priveşti dintr-o perspectivă corectă este speranţa.

Ceea ce majoritatea oamenilor nu îşi dau seama, este că există trei feluri diferite de speranţă: (1) niciun fel de speranţă; (2) speranţă pentru uşurare şi (3) speranţă pentru lucruri mai bune în toate.

Prima este evidentă. Este cea mai tristă din cele trei – şi nu are niciodată ca rezultat succesul. Prea mulţi oameni se consideră într-o situaţie fără speranţă. Ei nu cred că vor ieşi vreodată din asta. Deci se descurajează şi şi-ar dori o viaţă mai bună. Unii merg aşa de departe încât îşi doresc moartea.

Al doilea tip de speranţă este atunci când spunem: „Întotdeauna întunericul cel mai mare este înainte de ivirea zorilor.“ Este o atitudine de evadare. Tot ce trebuie să facem este să ieşim din situaţia actuală şi totul va fi bine. De obicei situaţiile dificile se sfârşesc, deşi nu aşa de repede cum ne-ar plăcea nouă. Când vine lumina, vine şi uşurarea.

Totuşi, oamenii cu adevărat de succes nu caută doar o scăpare. Ei caută o modalitate de a fructifica întunericul. Ei consideră aceste perioade o oportunitate. La urma urmelor este o ocazie să înveţi ceva. Dar poate fi o ocazie şi mai bună decât asta. Poate fi un pas important în realizarea unui lucru mult mai important.

Fiecare persoană de succes cu care am vorbit a experimentat un fel de eşec în această viaţă. Unele din aceste eşecuri au fost mai mari decât majoritatea credem că am putea îndura. Dar, aproape fără nicio excepţie, ei spun că eşecul i-a împins către o aventură şi mai mare, care le-a adus mult mai mult succes.

Deci, de ce să mai sperăm când lumea pare întunecată? La urma urmelor, toate sunt triste. Visul tău moare. Toate lucrurile în care ţi-ai investit viaţa se duc pe apa sâmbetei. Trebuie să ai speranţă pentru că este mai mult decât probabil că vremurile grele vor aduce succes.

Nu te scufunda în disperare – nu îţi va fi de niciun folos (şi îţi va face mult rău). Nu căuta doar o scăpare – s-ar putea să pierzi o oportunitate nemaipomenită. Evaluează-ţi pierderile, sperând să le transformi cândva în succes. Învaţă din propriile greşeli. Şi nu uita că cele mai mari oportunităţi vin în momentul celei mai mari nevoi. Nu le pierde!



Steve Kroening – Wisdom Edge

Un singur prieten adevarat...

Prietenia este atat de greu de descris in cuvinte, incat te simti dezarmat in fata miilor de ganduri pe care le nutresti fata de acest concept. Cu toate acestea, atunci cand te gandesti la un prieten este imposibil sa nu constientizezi trainicia acestei notiuni.
Prietenia adevarata este ca o floare rara, asa cum prietenul adevarat ... este cel care te accepta asa cum esti si te ajuta sa fii mai bun. Nu-mi trebuie multi prieteni, imi este de ajuns chiar si un singur prieten adevarat pentru ca el ...
... este persoana care te sprijina in incercarea de a-ti depasi limitele.
... este persoana care iti ridica moralul atunci cand ai nevoie si te sprijina ca sa nu cazi.
... este langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie si stie sa-ti insufle curaj precum si puterea de a pasi mai departe pe cararile vietii.
... este persoana care isi aminteste de tine atunci cand se roaga si iti doreste tot binele din lume.
Prietenul adevarat se roaga sa iti mearga bine si sufera cu tine atunci cand esti nefericit.
... este persoana care te apreciaza pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce ai, ceea ce stii sau pentru felul cum arati.
... este persoana care nu sta cu bratele incrucisate atunci cand treci prin momente dificile, ci iti acorda sprijin neconditionat, fara sa astepte nimic in schimb.
... este persoana care te intelege atat de bine si care iti da impresia ca aveti aceleasi orizonturi, ca priviti in aceeasi directie.
... este persoana cu care poti sa-ti impartasesti gandurile si care se bucura pentru tine chiar si pentru lucrurile marunte.
... este persoana care se gandeste la tine chiar si in momentele in care nu-i esti aproape si care nu te va lasa niciodata sa clachezi.
Prietenul adevarat este persoana care imparte cu tine singuratatea, tristetea, dar si bucuria si fericirea.
» Sper ca voi, cei care cititi aceste randuri, sa aveti intotdeanuna cel putin un prieten adevarat ... sau sa gasiti unul.

Marturia unui taximetrist

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda,pe la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...

In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .Deci am mers si-am batut la usa .

" Doar un minut"raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.

.Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie micade statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40.
Langa ea era o valiza mica de nailon.
Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelou ri sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata".
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
" Nu " Oh, nu conteza" spuse ea. ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau tristi si umezi...
"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Din cand in cand ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau la colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cand prima raza de soare sa aratat timida la orizont, mi-a spus dintr-odata:
"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
"Dar trebuie sa va intretineti si dumneavoastra, nu se poate… !"
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc, m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere…
"Nici nu poti sa-ti dai seama ce bucurie mi-ai facut in noaptea asta " spuse ea. "Multumesc."
Am imbratisat-o, i-am sarurat respectos mana si apoi am plecat in lumina diminetii.In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zilei de-abia puteam vorbi, intalnirea mea cu acea doamna distinsa m-a urmarit ore intregi...
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. .
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem invatati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- impachetate in ceea ce altii ar considera o hartie de proasta calitate.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA
CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici, sta in puterea noastra s-o facem frumoasa, pe a noastra dar si pe a altora...."

Muntele cu narcise galbene

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:

-Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor sa treaca!Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit dintr-odata si a plouat.Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:

-Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil,sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!
Fiica mea a zimbit si, cu mult calm, a spus:
-Noi conducem pe vremea asta, mama.
-Ei bine, nu merg nicaieri pina nu se face timp frumos.Am crezut ca am fost destul de convingatoare.
-Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina, a spus fiica mea.
-Cat de departe trebuie sa mergem?
-Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.Dupa cateva minute, am intrebat-o:
-Unde mergem ? Asta nu e drumul spre service.
-Mergem spre narcisele galbene. Carolin a zambit
-Carolyn, am spus eu cu asprime in glas, te rog sa intorci.
-Linisteste-te, mama. Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.
Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: “Gradina narciselor galbene”. Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.

Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul. Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice. Erau 5 acri de flori.
-Dar cine a facut asta?, am intrebat-o pe Carolyn.
-O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.
Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un afis. “Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui” era titlul.
Primul raspuns a fost un simplu: “50.000 bulbi.”
Al doilea raspuns a fost: “Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua miini, doua picioare si putin creier.”
Al treilea raspuns a fost: “Am inceput in 1958″.

M-am gindit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.pentru ea dar mai ales pentru ceilalti…

Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas - adesea facand doar un pas mic, de copil - si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa ne gandim cu grag la ceilalti, t sa invatam sa folosim acumularea in timp.

Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, , prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice.
Putem schimba lumea .Putem s-o facem mult mai buna .
-Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel, am recunoscut eu. Cate as fi putut realiza pentru oameni, daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un singur bulb o data… Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!
Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:
-Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut.
Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a realiza ceva minunat si durabil pentru noi si pentru cei din jurul nostru, decat cel prezent. Daca nu acum, atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa aceepti asta in sinea ta si sa decizi sa te risipesti oricum.

Nu exista fericire mai mare si un moment mai bun ca cel de acum, pentru ca sa-i faci fericiti pe ceilalti. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de narcise… tu stii cel mai bine! Cu un zambet , un dar , o mangaiere, asa incepe gradina ta cu narcise !

Ion Minulescu A XI-a porunca

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…

Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!…

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…